Codul de procedură fiscală – Furnizorii de servicii poștale sunt obligați să raporteze lunar organelor fiscale informații referitoare la trimiterile poștale pentru care destinatarul achită expeditorului, prin intermediul rețelei poștale, contravaloarea bunului livrat.
În scopul combaterii evaziunii fiscale din domeniul comerțului online, furnizorii de servicii poștale sunt obligați să raporteze lunar organelor fiscale informații referitoare la trimiterile poștale pentru care destinatarul achită expeditorului, prin intermediul rețelei poștale, contravaloarea bunului livrat.
Informațiile se vor referi la:
- numărul de înregistrare și data trimiterii poștale;
- datele de identificare a expeditorului;
- numele și prenumele în cazul persoanelor fizice destinatare;
- denumirea în cazul persoanelor juridice destinatare;
- adresele de expediție și de livrare;
- contravaloarea bunului livrat.
Termenul de stocare a datelor este de cinci ani de la data primirii datelor de către organul fiscal central, urmând să fie șterse automat după împlinirea acestui termen.
Furnizorul de servicii poștale informează persoanele ale căror date cu caracter personal sunt transmise către organul fiscal central. Persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate beneficiază de toate drepturile prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor
Sursa:[Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2022 privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 494 din data de 18 mai 2022, www.pwc.ro]
